"Carol Parc Hotel (cinci stele) este unica unitate de tipul small luxury hotel din Romånia. Amplasat în apropierea parcului Carol, hotelul are 19 camere şi a fost deschis în septembrie 2007 în urma unei investiţii de şase milioane de euro. Clădirea a aparţinut arhitectului Suter, un apropiat al regelui Carol I. Prin 1940, imobilul a fost cumpărat de un bancher care l-a făcut cadou amantei. Aceasta n-a avut însă prea mult timp să se bucure de confortul oferit de imobil, întrucåt acesta a fost naţionalizat de către comuniştii veniţi la putere şi transformat în sediu al Partidului şi chiar într-un centru de coordonare a operaţiunilor locale ale serviciilor secrete sovietice (KGB). " -
Revista Capital
Palatul este revendicat în 1991, retrocedat în 2001 şi apoi våndut în 2002. Proiect amplu de consolidare, renovare, modernizare şi restaurare se desfăşoară între 2003 şi 2007 cu participarea unor arhitecţi şi designeri de renume din Romånia, Italia, Austria şi Germania. Lucrare este realizată în cea mai mare parte de firme de specialitate (arta, restaurări, design, finisaje, dotari-mobilier) cu muncitori şi artizani din Italia, Austria, Cehia si Polonia. Lucrare a fost premiată de Uniunea Naţională a Arhitecţilor drept cel mai bun proiect de restaurare şi design interior din 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu