joi, 30 iunie 2011

Legea faţadelor

Săptămâna aceasta, Camera Deputaţilor a adoptat "Proiectul de lege privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural - ambientale a clădirilor " proiect transformat în Legea 360/2011.
Nu cunosc toate detaliile legii însă, cel puţin declarativ, această lege ar trebui să schimbe în bine imaginea oraşelor.
Totusi, nu ştiu cum vor putea achita proprietarii cheltuielile de restaurare în cazul unor case de patrimoniu - chiar şi în rate şi cu dobandă plătită de stat este destul de dificil.


Oare ce se va întampla cu vechiul Han Socol de pe Calea Moşilor?
Sursa foto: Metropotam

Dar cu blocurile de pe Calea Victoriei?
Sursa foto: Wikimedia


Proprietarii imobilului de mai jos vor fi obligaţi în baza acestei legi să restaureze poarta? Sau o vor schimba cu o banală uşă din PVC?


Hotel Epoque - Bucureşti

Mai puţin cunoscut, cu o arhitectură deosebită ( apreciată de unii, contestată de alţii ), Hotel Epoque a fost deschis în primavara acestui an şi este este amplasat pe o străduţă lângă Parcul Cişmigiu. Uşa rotativă este Boon Edam iar uşile de la camere sunt de la Pinum.
Sursa foto: Rezidentialex
Sursa foto: Restograf

miercuri, 29 iunie 2011

Facultatea de spărgători

Un articol din august 2005, semnat Laszlo Kallai, preluat de pe 9 AM News. Pozele sunt din alte surse.
"Prima dată au fost încuietorile. Abia după inventarea unor mecanisme care au avut menirea de a opri hoţii au apărut spărgătorii. Pe parcursul istoriei atât încuietorile cât şi spărgătorii s-au dezvoltat. Oamenii au fost nevoiţi să inventeze mecanisme din ce în ce mai complicate, dar "meseriaşii" de fiecare dată au reuşit să descuie şi să fure valorile păzite. In zilele noastre spărgătorii au schimbat pontoarca în tastaturi şi programe de calculator. Despre limba spărgătorilor doar puţine se ştiu, doar câţiva poliţisti specializaţi pot interpreta şi traduce ce vorbesc răufăcătorii. Cât despre meseria de spărgător ea se învăţa cu greu şi de regulă la "facultate", adica în timpul ispăşirii unor pedepse în puşcărie. Profesorii sunt spărgători cu vechime şi respectaţi chiar şi de poliţişti. Tinerii absolvenţi trec prin ucenicie "muncind" din greu ani de zile, perioadă în care, de regulă, devin şi recidivişti.


Despre lumea spărgătorilor ştim foarte puţin, dar este bine de ştiut că există adevărate manuale pentru această "meserie". Ba mai mult, am descoperit că unele mecanisme folosite de spărgători au fost brevetate iar autorii acestora apar în nomenclatorul inventatorilor. Se organizează chiar şi un campionat mondial de desfăcut încuietori. Reportajul nostru nu doreşte a fi o sursă pentru persoane care doresc să fie iniţiate în acest domeniu, aşadar nu vom da sursele de documentare. Totuşi cei curioşi pot obţine o serie de informaţii, să citeasca manualele, să vizioneze zeci de filme de unde pot fura tainele meseriei, utilizând Internetul.


Interesant este faptul că legislaţia românească nu reglementează în nici un fel deţinerea sau accesul la aceste materiale, existând un adevărat vid în acest sens. Legile din România permit oricui să se pună la punct cu această "meserie" de spărgător. Oricine doreşte poate să acceseze diverse site-uri pentru a obţine datele necesare practicării unei asemenea activităţi. Viitorii spărgători sau cei ce încearcă să se protejeze sunt intangibili, ei neputând fi traşi la răspundere în nici un fel. Spre exemplu, oricine poate exersa acasă, pe propria yală, sau la un prieten, fără ca legea să-i interzică acest lucru. Orice spărgător, profesionist sau amator, se poate pune la punct cu tainele acestei meserii fără ca el să poată fi pedepsit. Dovada este şi faptul că mulţi romani se pregătesc să participe şi chiar participă la Campionate Europene sau Mondiale ale spărgătorilor.


Surse si resurse
In epoca ciberneticii s-a ajuns ca informatia sa circule cu o viteza greu de imaginat cu cativa ani in urma, iar Internetul este o sursa nesecata pentru orice domeniu. Sunt zeci de pagini de Internet de unde poti obtine informatii despre modalitatile de a deschide o usa prin fortarea incuietorii. Poti invata din manuale concepute de spargatori renumiti si poti deprinde tainele "meseriei" prin vizionarea unor filme "didactice". Un adevarat depozit de manuale si materiale "didactice" am descoperit cu putin timp in urma utilizand program "oDc". Acesta are menirea de facilita schimbul unor fisiere continand filme, programe, muzica, intre utilizatorii de Internet. "Caile de acces" la informatiile stocate pe calculatorul utilizatorului se realizeaza prin canale denumite generic "hub"-uri (noduri).O data cu aparitia unor mici firme care furnizeaza servicii Internet de mare viteza si care deservesc, in general, doar un cartier, comunicarea dintre utilizatori si schimbul unor produse digitale, in mare majoritate, ilegale (programe, filme si muzica fara licente) a devenit un sport national, practicat de regula de tineri. Aceste mici comunitati virtuale utilizand programul "oDc" se pot conecta cu sute de mii de utilizatori din intreaga lume. Pentru reglementarea realizarii si functionarii acestor comunitati nu exista nici o legislatie in Romania. De aici se pot procura programe care costa mii de euro sau filme si jocuri pentru calculator care nici nu au aparut pe piata romaneasca. Programul se poate descarca de pe internet http://gempond.com/odc/download.php) si este gratuit. Instalarea si utilizarea lui este extrem de simpla, putand fi folosit si de incepatori. Dupa inscrierea unui nume de utilizare si alocarea unui spatiu de unde ceilalti utilizatori pot prelua fisiere de pe calculatorul tau, trebuie selectate nodurile preferate. Dupa aceasta operatiune trebuie deschis fereastra pentru cautare, introdusa denumirea programului, jocului, titlul filmului sau autorul unor piese muzicale si descarcate. Pentru a avea acces la materiale necesare ca sa se faca cineva spargator am gasit dupa tastarea cuvantului "masterlock".
Folosindu-ne de acest program am descoperit patru utilizatori care aveau in calculator tot ce este necesar pentru a deveni un spargator, fara sa ai "profesor" si sa faci cursurile la vreo puscarie. Singurele conditii sunt accesul la Internet de la un calculator personal si cunostinte medii de limba engleza. Administratorii nodurilor nu au cum sa limiteze ce fisiere fac publice utilizatorii. Cel mult numele de utilizator folosit de acesta poate fi restrictionat, dar dupa schimbarea acestuia persoana respectiva are acces la noduri fara probleme.


Inventatorul pontoarcelor
Pontoarca mecanica Chiar daca traim in era calculatoarelor pontoarcele clasice sunt cele mai des utilizate de spargatori. Ele sunt fabricate chiar in serie mica si sunt livrate in huse si cu fisa de instructiuni. Aceste afirmatii nu sunt glume, cei interesati pot cumpara seturi de pontoarce contra unor sume modice care variaza intre 30 si 100 de euro. Ele sunt livrate prin posta. Unii spargatori cu talent ingineresc au descoperit ca ustensilele respective pot fi modernizate, mecanizate, astfel utilizatorul lor munceste mai putin si mai eficient.
Prima inventie inregistrata la Biroul de inventii si patente din Statele Unite ale Americii dateaza din 16 octombrie 1934 si are numarul 1.977.362. Atunci a obtinut "gentleman Wakstein Amazingly" documentul prin care dreptul de reproducere si comercializare a "pontoarcei mecanice" este un drept exclusiv. El a realizat primul prototip de pontoarca mecanica cu doi ani mai devreme, dar datorita unor retusuri si birocratiei a intarziat eliberarea documentului. Esenta inventiei lui Amazingly consta in faptul ca piedicele din incuietoare sunt deplasate prin miscare a unei "limbi" asemanatoare cu o pontoarca clasica. Aceasta miscare se realizeaza prin apasarea unui brat asemanator cu tragaciul unui pistol. De altfel, pontoarca mecanica seamana foarte mult cu un pistol.



La 32 de ani de la inventia lui Amazingly un alt inventator a patentat o varianta mai moderna de pontoarca, cel electric. Astfel Lloyd Moore a creat un dispozitiv care se bazeaza pe inventia lui Amazingly, dar miscarea "limbii" se realizeaza prin actionarea unui electromagnet alimentat de la o baterie de mici dimensiuni. Inventia lui Lloyd a fost inregistrata pe data de 9 august 1966 cu numarul 3.264.908. Prin aceasta modernizare deschiderea unui usi dureaza doar cateva secunde, electromagnetul deplasand intr-un singur minut de 120 de ori "limba" care are menirea de a debloca piedicele din butuc.

Spargatorul programator
Odata cu "profesionalizarea" spargatorilor producatorii de zavoare au fost nevoiti sa aplice metode si tehnologii noi. Astfel au aparut seifurile pentru a pastra in siguranta valori mai mari. Dar, culmea spargatorii au reusit si de aceasta data sa se califice.

Au gasit metode prin care se pot desface cele mai complicate incuietori cu cifre. Tot de pe Internet se poate procura un program care te ajuta sa gasesti cifrul cu care se poate deschide un seif. Acest program se numeste "Masterlock Cracker" si poate fi instalat pe orice calculator. Programul este atat de mic incat poate fi salvat chiar si pe o discheta. Exista o varianta mai avansata a acestui program care prin conectarea unui senzor de ultrasunete pe butucul seifului descifreaza codul cu care se deschide incuietoarea. Astfel actiunile spargatorilor de banci vazute doar in filme devin banale si realizabile in orice moment chiar si in Romania.

Cursul intensiv
Pentru a-i "ajuta" pe cei interesati "profesionistii" au realizat si o serie filmulete in care fac demonstratii. Cursul este bine structurat cu un simt pedagogic iesit din comun. Exista o introducere care trateaza istoria incuietoarelor si a pontoarcelor. Sunt prezentate generalitati precum si cateva zavoare care pe parcursul istoriei au dat bataie de cap spargatorilor.

Dupa acest prolog sunt prezentate calitatile necesare pentru a practica "meserie" de spargator, dar face referire si la modalitatile de a-si pastra performantele. Acest capitol seamana foarte mult cu indicatiile care trebuie respectaet de catre un pianist: nu are voie sa ridice greutati mari, nu are voie sa stranga in pumni obiecte care il pot ranii, in timpul iernii degetele trebuie protejate cu mare grija de frig, etc. Abia in cea de a treia parte al filmului se vorbeste despre tehnici de spargere. Sunt prezentate 12 tipuri de incuietoare precum si principul de functionare ale acestora. Butucii prezentati au fost pregatiti cu profesionalism, au fost realizate sectiuni longitudinale, pentru a vedea mai bine ce se petrece in interiorul mecanismului. Urmatorul pas al cursului demonstreaza cu acuratete si finete modalitatile de folosire a pontoarcelor.

O pontoarca este formata din cap, gat si maner. Capul este partea care actioneaza asupra piedicelor din butuc si are sapte forme geometrice: triunghi ascutit, triunghi, cerc, semicerc, curbat, serpuit si rombic. Gatul este partea care face legatura intre cap si maner. Este mai subtire ca celelalte doua parti avand o lungine de trei-patru centimetri. Manerul este rotund sau plat cu o lungime de sapte-opt centimetri" - explica "profesorul" din filmul cu pricina. Filmul se termina cu un montaj de aproximativ cinci minute realizat din inregistrari facute la diferite concursuri organizate pentru spargatori. Tot cursul dureaza 30 de minute.

Campionul mondial din acest an a fost Barry Wels
Spargatorii au chiar si un campionat mondial. Conform cursului prezentat mai sus prima semnalare a unui astfel de concurs dateaza din 1929 si a fost organizat intr-o carciuma din Chicago. Despre evenimentul respectiv exista relatari in presa vremii. In zilele noastre aceste concursuri s-au transformat in campionate mondiale care se organizeaza periodic in diferite orase.


La demonstratie participa presa si delegatii unor mari producatori de incuietori. Concursul are doua categorii, prima de viteza, adica cine poate desface mai repede un anume tip de incuietoare si cel de realizare a pontoarcelor. Sunt unele tipuri de butuci care pot fi desfacuti de un spargator in mai putin de trei secunde - vezi rezultatele Campionatului Mondial din 23 martie a.c.. Un anume Barry Wels a reusit sa deschida o usa cu un butuc de tip T02 Nemef (half) in doar doua secunde si trei sutimi.


Castigatorii sunt premiati cu sume simbolice si toti participantii primesc diplome. Astfel, Campionatul mondial din acest an a fost castigat de Barry Wels despre a carui nationalitate sau identitate nu am reusit sa aflam nimic doar ca are porecla "Cheia" (Key). Barry a mai castigat o serie de cupe si medalii pentru rapiditatea cu care reuseste sa deschida orice usa. "

Palatul Cantacuzino

Uşa de la intrarea principală

Uşa de la intrarea laterală


duminică, 26 iunie 2011

Anunţuri lipite pe uşi ( II )

Pe o uşă din Italia:
"Stimaţi hoţi, este a doua oară când furaţi, acum nu mai e nimic!"
Sursa: Blogul lui Cazacu

Cea mai veche uşă din Europa

A fost descoperită într-un şantier la o parcare subterană din Zurich ( Elveţia ). Confecţionată din lemn de plop, folosind tehnologia plăcilor îmbinate, ea este bine păstrată, cu balamalele bine conservate, arheologii elveţieni apreciind că are o vechime de peste 5.000 de ani.
Sursa foto si articol Fox News

Hotel Cişmigiu

Aşa arăta uşa de la Hotel Cişmigiu înainte de renovare. Clădirea a fost dată în folosinţă în 1912, iar din diferite surse am aflat că în recepţia hotelului se intra printr-o uşă rotativă din lemn.
Sursa foto: Metropotam
Sursa foto: Metropotam
Oare cei de la Hercesa o vor păstra? Lucrările de renovare se vor încheia în februarie 2012, deci vom reveni cu o poză a noii intrări peste doar 6 luni. Deocamdată şantierul arată aşa
Sursa foto: Adevarul
Completare - pe Danuc Blog am găsit  două poze din 2009 ... chiar dacă nu au o calitate deosebită, ne oferă câteva detalii privind zona de wing fang.

Farmacia Hygieia Bistriţa

O faţadă cu uşă din lemn - proiect Dova Timişoara. Sursa foto - CD Dova 2007.


vineri, 24 iunie 2011

Uşi irlandeze

Sursa foto: David and Marta blog


Ashmolean Museum, Oxford

O clădire veche, din secolul XIX, cu o uşă monumentală şi o soluţie elegantă de rezolvare a intrării, conform cerinţelor secolului XXI, soluţie oferită de Record Blasi UK.
Sursa foto: bdonline
Sursa foto: Contemporan


Mai jos este o poză cu vechea uşă ... se poate observa că cele două canate ale uşii principale erau secţionate pe orizontală ... iar în interior erau dublate de un alt rând de uşi ( pentru a asigura izolarea termnică a spaţiului ).
Sursa foto: An American Girl In Oxford

sâmbătă, 18 iunie 2011

O uşă pe care nu o veţi găsi într-un showroom

Uşă clasică, cu foiţă din aur şi pictată - un proiect din 2009 semnat Raluca Alexandru.
Mai jos sunt doar câteva fotografii, restul le puteţi vedea aici. Fără alte comentarii ...