CONSILIUL CONCURENŢEI A DECLANŞAT O INVESTIGAŢIE
PE PIAŢA DISTRIBUŢIEI UŞILOR DE INTERIOR
Consiliul Concurenţei a deschis o investigaţie din oficiu pe piaţa distribuţiei uşilor de interior. Obiectul acestei anchete îl constituie posibila încălcare a legislaţiei naţionale şi comunitare de către SC Porta KMI Romania SRL şi distribuitorii acesteia.
“Deciziile operatorilor economici care vizează stabilirea preţului de revânzare sau protecţia teritorială fac parte din categoria înţelegerilor verticale foarte grave, interzise de Legea concurenţei. O astfel de practică poate afecta comerţul pe piaţa comunitară dacă ea este aplicabilă la nivel naţional. În consecinţă, Consiliul Concurentei va analiza cazul atât din perspectiva legislatiei naţionale, cât şi din cea a articolului 101 din Tratatul de Funcţionare a UE” a declarat domnul Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În cadrul procedurii de investigaţie au fost desfăşurate inspecţii inopinate la sediile a 15 societăţi comerciale, în vederea obţinerii de informaţii necesare evaluării posibilei încălcări a legislaţiei din domeniul concurenţei.
Consiliul Concurenţei reaminteşte că instituţia este abilitată să aplice şi Instrucţiunile privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă potrivit prevederilor din Legea concurenţei nr. 21/1996. Aceasta legislaţie secundară oferă posibilitatea firmelor care colaboreaza efectiv cu autoritatea de concurenţă, pe parcursul procedurii de investigaţie, să obţină reduceri importante ale cuantumului amenzii sau chiar să fie exonerate de la plata amenzii, în situaţia in care se constată încălcarea legii.
Unitatea cu rolul de a asigura interfaţa dintre Consiliul Concurenţei şi companiile
care depun solicitări pentru clementă în conformitate cu prevederile menţionate, este Modulul de Clemenţă (http://www.clementa.ro/).
Octombrie 2011
Biroul de Presa
Tel: 021.405.44.29, 0372.129.710; E-mail: presa@consiliulconcurentei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu